duminică, 26 ianuarie 2014

Mai sunt 7 zile





Am început numărătoarea inversă, întrucât a mai rămas numai o săptămână până când se împlinesc exact 5 ani de la finalizarea Procesului României la Curtea Internațională de Justiție - moment aniversar ce va fi marcat prin organizarea conferinței internaționale ”România și Curtea Internațională de Justiție. 5 ani de la Hotărârea privind Delimitarea Maritimă în Marea Neagră”. Programul actualizat poate fi vizualizat aici.
Și pentru că tot am vorbit de numărători inverse, iata mai jos cele mai importante cifre legate de Procesul României la Haga:
-  79,34% din suprafaţa în dispută a fost atribuită României prin Hotărârea CIJ din 3 februarie 2009
- cca. 9700 km2  au revenit României prin Hotărârea CIJ din 3 februarie 2009
cca. 12 200 km² platou continental şi zonă economică exclusivă – zona în dispută între România şi Ucraina
-  a 100-a hotărâre a CIJ în cazuri contencioase: Hotărârea privind Delimitarea Maritimă în Marea Neagră (România c. Ucraina)
-  15 judecători permanenţi ai CIJ, aleşi de către Adunarea Generală ONU, pentru un mandat de 9 ani. O treime din numărul de 15 judecători se reînnoieşte o dată la trei ani. Ei reprezintă principalele forme de civilizaţie ale lumii şi principalele sisteme juridice de pe glob.
- 4 ani, 4 luni şi 18 zile a durat procesul de la Haga
- 3 săptămâni – durata totală a pledoariilor orale în procesul cu Ucraina
- 18 ore, pe 6 zile – durata pledoariilor orale ale României în procesul de la Haga (3 ore pe zi, 4 zile în primul tur, 2 zile în al doilea tur)
- 1713 de pagini au avut pledoariile scrise depuse de România în 2005 şi 2006
- Aproape 400 de pagini au avut textele pledoariilor orale susţinute de România în septembrie 2008
- 20 de membri a avut echipa României care a susţinut faza orală a procesului în faţa Curţii de la Haga, dintre care 5 consilieri străini, experţi în domeniul dreptului internaţional
- 7 dintre membrii echipei României au susţinut pledoarii în faţa completului Curţii – Agentul, coagentul şi cei 5 experţi străin
- 13 discursuri au fost prezentate în prima rundă de pledoarii şi 10 în a doua rundă
- 36 de exemplare ale dosarului judecătorilor, cuprinzând elemente de probă care au susţinut argumentaţia României, au fost transmise Grefei în fiecare zi a pledoariilor părţii române. Aceste dosare s-au aflat în faţa fiecărui judecător în timpul susţinerii pledoariilor
- 200 de documente (dintre care 147 în prima rundă şi 53 în cea de-a doua) a cuprins în total fiecare dosar transmis Curţii; 92 dintre acestea au fost grafice special elaborate pentru etapa orală a procedurilor
- Peste 100 de proiecţii în primul tur şi aproape 70 în al doilea tur au fost prezentate pe ecran, în faţa judecătorilor CIJ 
- 67 de pagini are Hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie în cauza privind Delimitarea Maritimă la Marea Neagră (România c. Ucraina)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu